„Lupii galbeni” revin


Mult vehiculata trecere a Petrolului în patrimoniul primăriei nu s-a întâmplat nici ieri când, la întâlnirea dintre primarul Ploieştiului Andrei Volosevici şi Florin Bercea, preşedintele consiliului de administraţie al Petrolului s-au hotărât următoarele:

-    emblema, sintagma „Lupii galbeni”, culorile şi palmaresul echipei vor trece în patrimoniul primăriei odată pentru totdeauna, alături de echipa din liga a IV-a (adevăratul Petrolul);
-    echipa actuală va fi susţinută de actuala conducere administrativă până la vară;
-    lotul de jucători actual va rămâne în mâna actualilor proprietari
-    echipa va deveni în sfârşit echipa oraşului şi va fi singura echipă care va juca pe stadionul „Ilie Oană”;
-    până vineri Primăria Ploieşti va trebui să rezolve toate datele tranzacţiei, urmând ca SC Hale şi Pieţe să-şi dea acordul în privinţa preluării.

Astfel, Valeriu Răchită va trebui să caute jucători până la vară, reconstrucţia echipei urmând să înceapă cu terminarea actualului sezon, când, cel mai probabil va fi investit în funcţia de manager general. Deşi se ocupă de această preluare a Petrolului, Vivi se va ocupa şi de atragerea unor noi jucători cât mai ieftini, poate chiar liberi de contract care să joace la Ploieşti din vară.

În tot acest timp, „Lupii Galbeni” au decis să stea acasă fără a mai merge la meciurile niciuneia dintre FC Ploieşti sau SC FC Petrolul.

Articol scris de Cosmin Manea

sursa: liga2.ro

, ,

  1. Nu sunt comentarii.
(nu va fi publicat)

  1. Încă nu există trackback-uri.