COMUNICAT Peluza Catalin Hildan


COMUNICAT Peluza Catalin Hildan

Tinem sa precizam ca toate cele aparute in presa in ultimele doua zile in legatura cu suporterii dinamovisti nu fac decat sa incinga spiritele in cele doua peluze rivale.
Observam ca, desi in ultimele 4 etape s-au impartit mai mult de 50 de amenzi insotite si de interdictii de participare la competitiile sportive, Jandarmeria Romana, cu orice pret, incearca in continuare sa imputineze suporterii de fotbal ai echipelor de club romanesti.

In urma incidentului in care a fost implicata echipa de fotbal Steaua Bucuresti s-au cautat tapi ispasitori in tabara suporterilor dinamovisti, care se deplasau la Galati pentru a participa la meciul de fotbal sustinut cu echipa din localitate. Un microbuz de suporteri a fost retinut abuziv in localitatea Urziceni, fapt ce i-a impiedicat pe acei fani sa mai ajunga la meci. Chiar daca reiesea clar, chiar din declaratiile jandarmilor ce insoteau coloana de suporteri, ca acel microbuz nu se afla la locul incidentului. Pentru a nu stim cata oara, suporterii ce au plecat sa isi incurajeze favoritii au ajuns, nevinovati fiind, la o sectie de politie.

Datorita domnului Mitica Dragomir care vrea cu orice pret ca deplasarile in Romania sa nu se mai faca in mod organizat si a legilor pe care acesta le-a propus si acum, datorita abuzurilor facute de jandarmi, care impart interdictii cu orice ocazie, chiar daca asa-zisele incidente se intampla in afara stadionului (deplasare Dinamo la Pitesti sau deplasare Steaua la Ploiesti), suntem obligati sa tragem un semnal de alarma la sirul de evenimente ce va preceda meciul de vineri seara, derby-ul Steaua – Dinamo.

Toate aceste fabulatii legate de biletele pe care trebuie sa le primim din partea clubului din Ghencea, sau a stadionului care urmeaza sa fie incendiat din nou (asa cum prezice dl. Argaseala…) si nu in ultimul rand a jandarmilor, potrivit carora, desi vor fi mobilizati 1000 pe stadion, nu vor face fata la cele ce se vor intampla pe tot parcursul zilei, ne duc cu gandul doar la faptul ca odata cu incheierea partidei si evacuarea din stadion, cu totii vom fi condusi la sectiile de Politie, acolo unde, cu sau fara motiv, vom fi retinuti abuziv si interzisi in mare parte de la competitiile sportive.

De aceea, pe toata durata partidei, galeria dinamovista va fi insotita de doi avocati. Totodata, cerem Politiei Romane sa prezinte o pozitie oficiala in ceea ce priveste suspectul ce a aruncat cu piatra, sa precizeze cu certitudine nu cu presupuneri, daca cel in cauza este sau nu dinamovist, pentru ca Jandarmeria sa nu aiba un motiv in plus pentru arestarea in masa a suporterilor dinamovisti prezenti in Ghencea.
Asadar, dorim inca de pe acum sa se stie ca multe dintre aceste abuzuri ale “legii” sunt premeditate si ca toate declaratiile facute de catre conducatorii cluburilor sunt doar presupuneri menite sa puna intr-o lumina proasta suporterul roman.

Peluza “Catalin HILDAN”

, ,

  1. Nu sunt comentarii.
(nu va fi publicat)

  1. Încă nu există trackback-uri.