Dusmanul nr. 1 al suporterilor din Romania, mitica dragomir, a iesit din nou la rampa astazi. Institutia pe care o conduce a dat publicitatii azi o noua hotarare ce poate limita iarasi drepturile suporterilor.
Pe parcursul ediţiei 2009/2010 a campionatului Liga I, organizat de LPF, în scopul aplicării unor măsuri de natură să stopeze participarea galeriilor echipei oaspete la toate partidele de fotbal desfăşurate în deplasare, în scopul prevenirii incidentelor violente şi a păstrării unui climat de fair-play în stadion şi în afara stadionului, se interzice acordarea de tichete sau alte facilităţi, pe baza de reciprocitate, între clubul gazdă (organizator) şi clubul oaspete (vizitator) sau de către clubul oaspete (vizitator), precum şi acordarea oricărui sprijin material, financiar, logistic sau de orice natură de către echipa gazdă (organizatoare) sau oaspete (vizitatoare), direct sau indirect, galeriilor organizate în grupuri de suporteri ale clubului oaspete (vizitator).
Responsabile de aplicarea acestei hotărâri vor fi atât cluburile gazda (organizator), cât şi cluburile vizitatoare (oaspeţi), în conformitate cu Regulamentele FRF/LPF ce se refera la respectarea Statutelor, Regulamentelor şi hotărârile luate de FRF si LPF (Statutul LPF art.19).
În acest sens, Comitetul executiv al LPF propune modificarea în consecinţă a Regulamentului privind Organizarea Activităţii Fotbalistice (ROAF) cât şi a Regulamentului Disciplinar (RD), în sensul introducerii unor dispoziţii de natură regulamentară similare ce obligă cluburile gazdă şi vizitator să acţioneze în consecinţă, precum şi introducerea unor norme disciplinare ce permit sancţionarea cluburilor care încalcă aceste obligaţii, se arătă într-un comunicat oficial al LPF.


#1 de mihai2009 - 30 iulie 2009 la 18:57
O lege la fel de CRETINA precum cei care au gandit-o.
Incredibil.
Pai oricum nu ne pot interzice deplasarile. Macar inainte se faceau intr-un mod organizat, acum … vor iesi si mai multe incidente.